ANAF va prelua activitatea Garzii Financiare si a Autoritatii Nationale a Vamilor
10 Iun 2013
ANAF se va reorganiza ca urmare a fuziunii prin absorbtie si preluarea activitatii Garzii Financiare (GF) si a Autoritatii Nationale a Vamilor (ANV), potrivit unui proiect de Ordonanta de Urgenta a Guvernului privind unele masuri pentru imbunatatirea activitatii structurilor de administrare fiscala, publicat pe site-ul Ministerului Finantelor.
Astfel, Garda Financiara si Autoritatea Nationala a Vamilor se reorganizeaza ca structuri fara personalitate juridica in cadrul ANAF, iar preluarea personalului in cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala sau in structurile subordonate, dupa caz, se va face in limita numarului de posturi aprobat, in conditiile legii.
Personalul din cadrul Garzii Financiare si ANV care a ocupat, pana la data reorganizarii, functii publice specifice de comisar va fi incadrat pe functii publice generale in limita numarului de posturi aprobat pentru ANAF- aparat propriu si unitati subordonate, in conditiile legii.
Potrivit proiectului de act normativ, in cadrul ANAF se infiinteaza Directia Generala Antifrauda Fiscala, structura fara personalitate juridica, cu atributii de combatere a actelor si faptelor de frauda si evaziune fiscala. Functiile utilizate de Directia Generala Antifrauda Fiscala in realizarea atributiilor stabilite de lege sunt functii publice specifice cu statut special de inspector antifrauda si functii publice generale. Personalul care ocupa functii publice de inspector antifrauda are drepturi si indatoriri specifice de serviciu care se stabilesc prin statut special, aprobat prin lege.
Proiectul prevede ca la orice actiune de control participa minimum doi inspectori antifrauda.
“Agentia Nationala de Administrare Fiscala, in cazurile in care exista indicii de savarsire a unor fapte penale, poate sa solicite Ministerului Afacerilor Interne sa asigure personalul necesar pentru asigurarea protectiei si sigurantei operatiunilor desfasurate de functionarii publici in realizarea actului de control. Personalul necesar se asigura din cadrul subunitatilor specializate de interventie rapida. Conditiile concrete si modalitatile in care personalul subunitatilor specializate de interventie rapida participa la actiunile de control se stabilesc prin protocol de Ministerul Afacerilor Interne si ANAF”, se arata in document.
Organizarea, modul de functionare, numarul de posturi al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, inclusiv cele aferente structurii antifrauda, precum si alte aspecte determinate de aplicarea masurilor de reorganizare se reglementeaza prin hotarare a Guvernului in termen de 30 zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante, iar dupa intrarea in vigoare a acestei hotarari se infiinteaza in subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala directiile generale regionale ale finantelor publice, institutii publice cu personalitate juridica.
Aria de competenta teritoriala a directiilor generale regionale ale finantelor publice corespunde regiunilor de dezvoltare, astfel cum au fost stabilite prin Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regionala in Romania.
“Directiile generale regionale ale finantelor publice se infiinteaza prin transformarea directiei generale a finantelor publice a judetului in care va fi stabilit sediul directiei generale regionale, prin fuziunea prin absorbtie a celorlalte directii generale judetene ale finantelor publice din aria de competenta stabilita. Municipiile in care se infiinteaza directiile generale regionale ale finantelor publice, precum si lista directiilor generale judetene ale finantelor publice care se reorganizeaza ca directii generale regionale ale finantelor publice se stabilesc prin hotarare a Guvernului”, arata proiectul de act normativ.
Directiile generale regionale ale finantelor publice preiau prin fuziune prin absorbtie directiile regionale pentru accize si operatiuni vamale, directiile judetene si a municipiului Bucuresti pentru accize si operatiuni vamale din aria de competenta stabilita precum si sectiile judetene ale Garzii Financiare si Sectia Municipiului Bucuresti.
“Abordarea structurii regionale are ca principal obiectiv imbunatatirea performantei operationale a ANAF, incluzand Autoritatea Nationala a Vamilor (ANV) si Garda Financiara (GF), si diminuarea costului colectarii, in conditiile in care de la nivel central la nivel teritorial se va opera cu un numar de opt structuri in locul celor 42 existente in prezent. Functiile suport, precum si calitatea de ordonator tertiar de credite vor fi retrase structurilor judetene, fiind transferate nivelului regional (prin comasarea partiala a functiilor suport si preluarea executiei bugetare, a inventarelor, a arhivelor etc.). Nivelul regional va avea inclusiv un rol de planificare, coordonare si control in raport cu unitatile subordonate din raza sa teritoriala”, conform Notei de fundamentare.
Totodata, Nota de fundamentare precizeaza ca functiile de conducere din cadrul ANAF vor fi reduse cu 30%.
De asemenea, Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili se organizeaza ca structura cu personalitate juridica, in subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala. Personalul acestei directii isi mentine drepturile salariale de care a beneficiat pana la data dobandirii personalitatii juridice conform prezentei ordonante de urgenta.
Patrimoniul, arhiva, prevederile bugetare, executia bugetara pana la data reorganizarii si orice alte bunuri ale Garzii Financiare si ale Autoritatii Nationale a Vamilor si ale directiilor generale ale finantelor publice sunt preluate de ANAF si directiile generale regionale ale finantelor publice, dupa caz.
Organizarea, modul de functionare, numarul de posturi al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, inclusiv cele aferente structurii antifrauda, precum si alte aspecte determinate de aplicarea masurilor de reorganizare se reglementeaza prin hotarare a Guvernului in termen de 30 zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante.
Agentia Nationala de Administrare Fiscala, in exercitarea atributiilor proprii, incheie, ca urmare a controalelor executate, acte de control pentru stabilirea starii de fapt fiscale, pentru constatarea si sanctionarea contraventiilor, precum si pentru constatarea imprejurarilor privind savarsirea unor fapte prevazute de legea penala, sesizand, dupa caz, organele de urmarire penala competente.
Potrivit proiectului, Agentia este condusa de un presedinte cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a primului-ministru. Presedintele Agentiei este ajutat in activitatea sa de trei vicepresedinti cu rang de subsecretar de stat, numiti prin decizie a primului-ministru. Vicepresedintii exercita atributiile delegate de presedintele Agentiei.
Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a fost creata in anul 2003, in baza Ordonantei Guvernului nr.86/2003 privind reglementarea unor masuri in materie financiar-fiscala, ca urmare a recomandarilor Fondului Monetar International (FMI), prin reunirea structurilor din cadrul Ministerului Finantelor Publice (MFP), cu competente in administrarea veniturilor bugetare, in cadrul aceleiasi entitati publice.
In prezent, ANAF este organizata si functioneaza ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, institutie publica cu personalitate juridica, in subordinea Ministerului Finantelor Publice, potrivit Hotararii Guvernului nr. 109/2009, cu modificarile si completarile ulterioare. Incepand din anul 2005, in subordinea ANAF functioneaza Autoritatea Nationala a Vamilor si Garda Financiara.
Desi in anul 2005 cele doua institutii sus mentionate au fost integrate in ANAF, ele si-au pastrat propriile structuri teritoriale, precum si propriile servicii suport.
Restructurarea ANAF a fost anuntata prin Memorandumul cu tema ‘Programul multianual de modernizare a administratiei fiscale’ aprobat de Guvern in 18 aprilie 2012 si constituie o preconditie pentru implementarea ‘Proiectului de modernizare a administratiei fiscale’, proiect pentru care s-a semnat un acord de imprumut cu Banca Mondiala in valoare de 70 de milioane de euro in data de 8 mai 2013.
alarm Descarca aici Programul Special de Alerta PortalContabilitate.ro!
Asigura-te, astfel, ca vei fi mereu primul care afla Noutatile PortalContabilitate.ro! ...clic aici
Asigura-te, astfel, ca vei fi mereu primul care afla Noutatile PortalContabilitate.ro! ...clic aici
Newsletter portalcontabilitate.ro
Ramai la curent cu toate solutiile propuse de specialisti.
Aboneaza-te ACUM la Newsletterul portalcontabilitate.ro si primesti cadou Raportul special "Tranzactiile cu numerar in 2024. Cum sa evitati amenzile"!
Articole similare
06Aug2019
ANAF a introdus noul formular 109 - Declaratie privind taxa pe active financiare nete
de
PortalContabilitate.ro
06 Aug 2019
23Mai2019
Declaratia unica va fi modificata conform unui proiect publicat pe site-ul ANAF
de
PortalContabilitate.ro
23 Mai 2019
20Feb2019
Principalele prevederi ale Ordinului ANAF 38/2019 care reglementeaza declaratia privind jocuri de noroc online
de
PortalContabilitate.ro
20 Feb 2019
19Feb2019
Formularul 112. Declaratie privind obligatiile de plata a contributiilor sociale
de
PortalContabilitate.ro
19 Feb 2019