Legea darii in plata si-ar putea gasi deznodamantul in luna aprilie
28 Mar 2016
Dezbaterile pe marginea legii darii in plata, unul dintre cele mai controversate acte normative din perioada postdecembrista, vor fi reluate miercuri, 31 martie, in Comisia juridica a Camerei Deputatilor pentru ca o decizie finala in acest sens sa fie luata in Camera Deputatilor, care este for decizional, probabil pe 6 aprilie.
Astfel, „epopeea“ darii in plata, care mai nou include creditele cu un plafon marit de la 150.000 de euro la 250.000 de euro, dar exclude finantarile Prima casa, ar putea fi finalizata peste doua saptamani.
Pe ultima suta de metri, parlamentarii inca mai dezbat despre includerea unor prevederi sau nu in lege, dar cert este ca un acord intre PNL si PSD a fost incheiat astfel ca programul Prima casa, care a tinut creditarea de retail si piata imobiliara in criza, poate fi exclus de la aplicarea legii, a afirmat deputatul PNL Daniel Zamfir.
Totodata, si creditele care au avut la momentul acordarii o valoare de maximum 250.000 de euro vor intra sub incidenta legii. Anterior, se discutase varianta de 150.000 de euro si includerea programului Prima casa. BNR a afirmat de mai multe ori ca Prima casa nu are ce cauta sub incidenta legii si a stabilit plafonul maxim initial de 150.000 de euro pentru valoarea imobilelor cu destinatia de locuinta.
Insa initiatorul legii, deputatul PNL Daniel Zamfir, sustine ca noul plafon este discriminatoriu si ca Prima casa trebuia sa ramana in lege. „Nu este deloc usor sa armonizezi pozitiile PNL si PSD si sa iasa 100% cum vrem noi. Noi am propus legea in varianta in care a fost votata initial si acum facem tot ce este omeneste posibil sa nu fie ciuntita si inaplicabila. (..) PSD va sustine mentinerea unui plafon, dar crescut la 250.000 de euro“, sustine Zamfir.
El considera ca plafonul este discriminatoriu si ca Prima casa trebuie sa ramana in lege, insa acest lucru il va putea lamuri Curtea Constitutionala daca va fi sesizata.
„Daca va fi sesizata, asta nu inseamna ca se suspenda aplicarea legii pana se pronunta Curtea. Imi mentin parerea ca beneficiarii programului nu trebuie exclusi, insa cred ca este mai inteleapta decizia de a nu da prilej bancilor sa santajeze cu marirea avansului sau Guvernului sa desfiinteze programul, ambii pretextand ca din cauza acestei legi“, mai spune Zamfir.
Saptamana trecuta, vicepresedintele PSD Viorel Stefan, sustinatorul legii avocatul Gheorghe Piperea, vicepresedintele Comisiei juridice Ciprian Nica, Catalin Voievozanu de la Asociatia Utilizatorilor de Servicii Financiare si Zamfir s-au intalnit la Camera Deputatilor pentru a discuta pe marginea darii in plata.
Sursa: www.zf.ro

alarm Descarca aici Programul Special de Alerta PortalContabilitate.ro!
Asigura-te, astfel, ca vei fi mereu primul care afla Noutatile PortalContabilitate.ro! ...clic aici

Newsletter portalcontabilitate.ro
Ramai la curent cu toate solutiile propuse de specialisti.
Aboneaza-te ACUM la Newsletterul portalcontabilitate.ro si primesti cadou Raportul special "Tranzactiile cu numerar in 2024. Cum sa evitati amenzile"!
Articole similare
21Iun2024
Legea nr. 1922024: Cladiri care vor fi exceptate de la impozit
de
Ionut Jinga
21 Iun 2024
23Sep2022
OG 125/2022. Produsele exceptate de plata ecotaxei. Sanctiuni dure pentru nerespectarea legislatiei de mediu
de
Ionut Jinga
23 Sep 2022
09Nov2020
Legea nr. 241/2020. Cum se calculeaza impozitul pe cladirile cu destinatie mixta
de
Ionut Jinga
09 Nov 2020
21Mai2019
Proiect de Ordin pentru aprobarea modelului, continutului, modalitatii de depunere si de gestionare a Declaratiei 112
de
PortalContabilitate.ro
21 Mai 2019
14Mai2019
Acordarea unor facilitate fiscale pentru plata contributiei de asigurari sociale de sanatate
de
PortalContabilitate.ro
14 Mai 2019